„Dacă mă bucur prea mult, sigur se va întâmpla ceva rău.”
Poate că ai auzit această frază. Sau poate că, uneori, ai simțit-o fără să o spui cu voce tare.
Uneori, atunci când lucrurile încep să meargă bine, în loc să apară liniștea apare neliniștea. În loc să ne bucurăm, începem să căutăm ce ar putea merge prost.
Ne spunem:
„Mai bine nu-mi fac speranțe.”
„Sigur nu va dura.”
„Nu vreau să mă bucur prea tare.”
„Dacă mă atașez, o să pierd.”
„Când lucrurile sunt prea bune, ceva rău trebuie să urmeze.”
La prima vedere, poate părea paradoxal. Cine nu și-ar dori să fie fericit?
Și totuși, pentru unele persoane, fericirea poate fi asociată cu vulnerabilitatea, pierderea sau chiar cu pericolul.
Când fericirea nu mai înseamnă doar bucurie
Psihologia a studiat acest fenomen sub denumirea de fear of happiness, adică frica sau aversiunea față de fericire.
Mohsen Joshanloo a dezvoltat o scală pentru măsurarea acestei tendințe, pornind de la credința că fericirea, mai ales atunci când este intensă, poate fi urmată de consecințe negative. Cercetările ulterioare au arătat că aceste credințe pot fi întâlnite în contexte culturale diferite.
Nu înseamnă neapărat că persoana nu își dorește fericirea.
Uneori, problema este tocmai aceasta: își dorește fericirea, dar nu se simte în siguranță atunci când o experimentează.
„Dacă sunt fericit, voi avea ce să pierd”
Una dintre cele mai profunde forme ale fricii de fericire este legată de pierdere.
Dacă nu sper prea mult, nu voi fi atât de dezamăgit.
Dacă nu mă atașez, nu voi suferi.
Dacă nu mă bucur prea tare, poate că durerea nu va fi atât de mare atunci când lucrurile se vor schimba.
În spatele acestor gânduri există adesea o încercare de protecție.
Mintea încearcă să anticipeze durerea pentru a nu fi surprinsă de ea.
Problema este că această strategie poate avea un cost: în încercarea de a evita suferința viitoare, ajungem să reducem și capacitatea de a trăi bucuria prezentă.
Experiențele din trecut ne pot învăța să nu avem încredere în bine
Imaginează-ți un copil care trăiește momente frumoase, dar care observă că acestea sunt urmate frecvent de tensiune, conflict, critică sau pierdere.
În timp, poate apărea o asociere: bine → pericol sau: bucurie → ceva rău urmează.
Mai târziu, adultul poate să nu mai știe exact de unde vine această senzație.
Primește o veste bună și imediat începe să se îngrijoreze.
Întâlnește o persoană importantă și începe să se gândească la momentul în care o va pierde.
Obține ceva ce și-a dorit și, în loc să se bucure, se întreabă cât va dura.
Nu este neapărat o alegere conștientă.
Este posibil ca sistemul nostru de protecție să fi învățat că anticiparea răului este mai sigură decât abandonul în bucurie.
„Nu vreau să-mi fac speranțe”
Această frază pare realistă.
Uneori chiar este o formă de realism.
Dar alteori devine o strategie de evitare.
Persoana își reduce intenționat așteptările pentru a controla dezamăgirea.
Nu își permite să creadă că poate fi iubită.
Nu aplică pentru acel loc de muncă pentru că „oricum nu va fi aleasă”.
Nu începe o relație pentru că „toate se termină”.
Nu se bucură de succes pentru că „sigur va urma un eșec”.
În psihologie, evitarea experiențelor emoționale poate deveni un mecanism care menține dificultățile emoționale. Cercetările asupra evitării experiențiale au arătat că aceasta poate influența inclusiv modul în care oamenii trăiesc emoțiile pozitive.
Uneori ne este mai familiară suferința decât liniștea
Există oameni care au petrecut atât de mult timp în stres, anxietate, conflict sau nesiguranță încât liniștea le poate părea stranie.
Când apare o perioadă calmă, mintea începe să caute problema.
„Ce am uitat?”
„De ce este totul prea liniștit?”
„Ce urmează?”
Nu pentru că persoana își dorește să sufere.
Ci pentru că organismul și mintea s-au obișnuit să funcționeze în alertă.
Uneori, ceea ce este familiar este confundat cu ceea ce este sigur.
Iar ceea ce este nou — chiar dacă este bun — poate produce anxietate.
Perfecționismul poate face fericirea dificilă
Pentru o persoană perfecționistă, chiar și un moment bun poate deveni o evaluare.
„A fost suficient de bine?”
„Puteam să fac mai mult?”
„Dacă data viitoare nu mai reușesc?”
„Dacă oamenii își schimbă părerea despre mine?”
Astfel, bucuria nu mai este trăită pur și simplu.
Este analizată.
Măsurată.
Comparată.
Controlată.
În loc să fim în experiență, ne mutăm în minte.
Fericirea ne face vulnerabili
Poate că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri de înțeles.
A fi fericit înseamnă și a avea ceva important pentru care merită să-ți pese.
Când iubim, putem pierde.
Când sperăm, putem fi dezamăgiți.
Când ne apropiem de cineva, putem fi respinși.
Când construim ceva, există posibilitatea ca acel lucru să se schimbe.
De aceea, uneori nu ne este frică de fericire în sine.
Ne este frică de vulnerabilitatea pe care o presupune fericirea.
Autosabotajul: când încercăm să prevenim ceea ce ne temem că se va întâmpla
Uneori, frica de fericire poate apărea sub forma autosabotajului.
Atunci când o relație devine apropiată, persoana începe să găsească motive pentru a se retrage.
Când apare o oportunitate profesională, începe să creadă că nu este suficient de bună.
Când lucrurile merg bine, provoacă o discuție, se retrage, amână sau renunță.
În interior poate exista o logică foarte simplă:
„Dacă eu termin lucrurile acum, nu voi mai putea fi rănit mai târziu.”
Este o încercare de a recâștiga controlul.
Doar că prețul controlului poate fi pierderea experienței pe care încercam să o protejăm.
Fericirea nu este o garanție că nimic rău nu se va întâmpla
Aici poate apărea o schimbare importantă de perspectivă.
Nu trebuie să învățăm să fim fericiți pentru că, după aceea, viața ne va garanta că nu vom mai suferi.
Viața nu funcționează astfel.
Fericirea nu este un contract cu viitorul.
Faptul că astăzi ne bucurăm nu înseamnă că mâine nu vom putea pierde.
Faptul că iubim nu înseamnă că relația va dura pentru totdeauna.
Faptul că avem o perioadă bună nu înseamnă că viața va deveni permanent bună.
Dar nici inversul nu este adevărat.
Faptul că lucrurile se pot schimba nu înseamnă că nu avem voie să ne bucurăm de ele acum.
Putem învăța să tolerăm bucuria
Pentru cineva obișnuit să anticipeze pericolul, primul pas nu este să devină brusc „pozitiv”.
Este să observe.
Observă ce se întâmplă în tine atunci când apare ceva bun.
Poți întreba:
- Ce gând apare imediat după o veste bună?
- Îmi permit să mă bucur sau încep să caut ce ar putea merge prost?
- Îmi este teamă că voi pierde ceea ce am?
- Simt nevoia să mă retrag atunci când lucrurile devin frumoase?
- Îmi minimalizez reușitele?
- Îmi spun frecvent „nu-mi fac speranțe”?
- Îmi este mai ușor să anticipez dezamăgirea decât să tolerez incertitudinea?
Nu toate aceste experiențe înseamnă că unei persoane îi este „frică de fericire”.
Dar pot fi invitații la reflecție.
Nu trebuie să alegem între fericire și realism
A fi optimist nu înseamnă să negăm posibilitatea suferinței.
Și a fi prudent nu înseamnă să ne refuzăm bucuria.
Putem ține împreună două adevăruri:
„Știu că lucrurile se pot schimba.” – și – „Îmi permit să mă bucur de ceea ce există acum.”
Aceasta poate fi o formă matură de raportare la fericire.
Nu este o fericire naivă.
Este o fericire care știe că viața este vulnerabilă și, tocmai de aceea, nu mai așteaptă certitudinea absolută pentru a trăi.
Poate că întrebarea nu este „Cum să fiu fericit?”
Poate că, uneori, întrebarea mai importantă este:
„Ce mă face să nu mă simt în siguranță atunci când sunt fericit?”
Ce am învățat despre bucurie?
Ce am învățat despre pierdere?
Ce experiențe m-au făcut să cred că lucrurile bune nu durează?
Și cât din prezent trăiesc prin prisma trecutului?
Psihoterapia poate fi un spațiu în care aceste întrebări pot fi explorate fără judecată. În terapia cognitiv-comportamentală, de exemplu, putem observa legătura dintre situații, gânduri, emoții și comportamente și putem examina convingerile care întrețin evitarea sau anticiparea constantă a răului.
Să nu ne mai pedepsim pentru că ne este bine
Poate că acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le avem de învățat.
Să nu căutăm imediat partea rea a unui moment bun.
Să nu ne cerem scuze pentru bucurie.
Să nu minimalizăm ceea ce am obținut.
Să nu fugim de apropiere doar pentru că apropierea ne face vulnerabili.
Și, mai ales, să nu confundăm pregătirea pentru o eventuală pierdere cu protecția împotriva ei.
Uneori, viața nu ne cere să fim siguri că totul va fi bine.
Ne cere doar să fim suficient de prezenți încât să putem spune:
„Da, știu că lucrurile se pot schimba. Dar acum îmi permit să mă bucur.”
Pentru că fericirea nu este promisiunea că nu vom mai suferi.
Este capacitatea de a rămâne deschiși către viață, chiar știind că ea nu ne poate oferi certitudini.
Dacă te regăsești în acest articol
Dacă observi că îți este dificil să te bucuri atunci când lucrurile merg bine, că anticipezi constant ceva rău sau că te retragi din situații care ți-ar putea aduce apropiere, îți poate fi util să explorezi aceste tipare într-un spațiu terapeutic.
Uneori, nu trebuie să învățăm cum să fim fericiți.
Trebuie mai întâi să învățăm că este în regulă să fim.
Surse și repere științifice
Joshanloo, M. et al. (2014). Cross-Cultural Validation of Fear of Happiness Scale Across 14 National Groups. Journal of Cross-Cultural Psychology, 45(2), 246–264.
Cercetările asupra „fear of happiness” descriu credința că fericirea poate fi urmată de consecințe negative și arată că acest construct este asociat cu mai multe dimensiuni ale bunăstării psihologice.
Link-uri utile
Ce este terapia cognitiv-comportamentală (CBT)?
Ce este mindfulness și cum te poate ajuta în gestionarea stresului
Distorsiunile cognitive: cum ne influențează gândurile, emoțiile și comportamentele
Ce este tulburarea de anxietate?
Traumă și pierdere: cum ne afectează experiențele dificile și cum putem începe să ne vindecăm