Există experiențe care schimbă felul în care privim lumea.
Uneori este vorba despre un eveniment care s-a întâmplat brusc: un accident, o agresiune, o experiență medicală dificilă, un eveniment violent sau o situație în care ne-am simțit în pericol.
Alteori, ceea ce ne schimbă este pierderea.
Pierderea unei persoane iubite.
Pierderea unei relații.
Pierderea unui loc de muncă.
Pierderea unei vieți pe care ne-o imaginaserăm într-un anumit fel.
Nu toate experiențele dificile devin traume psihologice și nu orice perioadă de doliu înseamnă că există o tulburare psihică.
Dar uneori, ceea ce s-a întâmplat continuă să trăiască în noi mult timp după ce evenimentul s-a încheiat.
Poate apărea sub forma unor amintiri care revin fără să le chemăm, a unei hipervigilențe permanente, a evitării, a unei tristeți profunde sau a senzației că o parte din noi a rămas în urmă.
Trauma și pierderea nu ne afectează doar prin ceea ce s-a întâmplat. Ne pot afecta și prin felul în care, după aceea, începem să ne raportăm la noi, la ceilalți și la lume.
Ce este trauma psihologică?
Trauma psihologică poate apărea atunci când o persoană trece printr-o experiență percepută ca fiind extrem de amenințătoare, copleșitoare sau greu de procesat.
Printre experiențele care pot fi traumatice se pot afla:
- accidente;
- violență;
- abuz;
- agresiuni sexuale;
- dezastre;
- experiențe de război;
- pierderi bruște sau traumatice;
- experiențe medicale grave;
- situații în care persoana a fost martoră la rănirea sau moartea cuiva.
Trauma nu este definită doar de evenimentul în sine.
Două persoane pot trece prin experiențe asemănătoare și pot reacționa foarte diferit.
Pentru una, amintirea poate deveni treptat parte din trecut. Pentru cealaltă, corpul și mintea pot continua să reacționeze ca și cum pericolul nu s-ar fi terminat.
De aceea, trauma trebuie înțeleasă și prin prisma experienței persoanei, nu doar prin natura evenimentului.
Nu orice experiență traumatică duce la PTSD
Este important să facem această diferență.
După un eveniment dificil, este firesc să apară teamă, tristețe, confuzie, dificultăți de somn, iritabilitate sau o stare de neliniște.
Aceste reacții nu înseamnă automat că persoana dezvoltă o tulburare de stres posttraumatic.
Organizația Mondială a Sănătății subliniază că majoritatea persoanelor expuse unor evenimente potențial traumatice se recuperează în timp, în timp ce o parte dezvoltă tulburare de stres posttraumatic (PTSD/TEPT).
Ceea ce contează este persistența simptomelor, intensitatea lor și impactul asupra vieții de zi cu zi.
Cum se poate manifesta trauma?
Trauma poate afecta atât mintea, cât și corpul și comportamentul.
Uneori, persoana poate avea:
Amintiri intruzive
Amintiri care apar fără să fie intenționat evocate.
Pot exista imagini, coșmaruri sau senzația că evenimentul se întâmplă din nou.
Evitare
Persoana poate începe să evite:
- anumite locuri;
- persoane;
- conversații;
- situații;
- amintiri;
- filme sau imagini;
- orice îi amintește de ceea ce s-a întâmplat.
Evitarea poate aduce o ușurare pe termen scurt.
Dar, atunci când devine principala modalitate de a face față, poate menține problema pe termen lung.
Hipervigilență
Corpul poate rămâne într-o stare de alertă.
Poți observa că:
- tresari ușor;
- ești permanent atent(ă) la ce se întâmplă în jur;
- îți este greu să te relaxezi;
- reacționezi puternic la zgomote;
- ai senzația că trebuie să fii mereu pregătit(ă) pentru ceva rău.
Este ca și cum sistemul tău de alarmă ar fi devenit prea sensibil.
Schimbări emoționale
Pot apărea:
- teamă;
- furie;
- vinovăție;
- rușine;
- tristețe;
- amorțeală emoțională;
- sentimentul de detașare;
- dificultăți în a mai simți plăcere sau siguranță.
Ce se întâmplă după o pierdere?
Pierderea este una dintre experiențele fundamentale ale vieții umane.
Și totuși, societatea ne oferă adesea foarte puțin spațiu pentru ea.
Ne întoarcem la serviciu.
Răspundem la mesaje.
Ne ocupăm de lucrurile care trebuie făcute.
Iar uneori, în mijlocul tuturor acestor lucruri, durerea rămâne acolo.
Doliul este procesul prin care încercăm să ne adaptăm la o realitate în care cineva sau ceva important pentru noi nu mai este.
Poate exista după moartea unei persoane, dar pierderea poate lua și alte forme.
Putem suferi după:
- sfârșitul unei relații;
- pierderea unei sarcini;
- pierderea unui loc de muncă;
- schimbarea statutului sau a rolului nostru;
- pierderea sănătății;
- plecarea copiilor de acasă;
- mutarea într-un alt loc;
- pierderea unui proiect sau a unui viitor pe care ni l-am imaginat.
Uneori nu plângem după ceea ce am pierdut.
Plângem și după ceea ce credeam că va fi.
Cum arată doliul?
Nu există o singură formă corectă de a suferi.
Pentru unele persoane, durerea este evidentă și intensă.
Pentru altele, poate apărea mai degrabă ca o stare de gol, oboseală sau dificultate de a se concentra.
Pot apărea:
- tristețe profundă;
- dor;
- furie;
- vinovăție;
- neîncredere;
- dificultăți de somn;
- schimbări ale apetitului;
- retragere socială;
- dificultăți de concentrare;
- senzația că viața și-a pierdut sensul;
- valuri de emoții declanșate de amintiri sau locuri.
Uneori, o zi poate părea mai ușoară, iar următoarea poate aduce din nou o intensificare a durerii.
Aceasta nu înseamnă neapărat că „te-ai întors la început”.
Vindecarea după o pierdere nu este întotdeauna liniară.
Cât durează doliul?
Nu există un calendar universal al durerii.
Nu există o perioadă după care „ar trebui” să fii bine.
Unele persoane se adaptează treptat la pierdere. Altele au nevoie de mai mult timp sau de sprijin suplimentar.
Important este să nu transformăm timpul într-un criteriu rigid.
Întrebarea nu este doar:
„Au trecut șase luni. De ce încă sufăr?”
Ci şi:
„Cum arată suferința mea acum și cât de mult îmi afectează viața?”
Există situații în care durerea rămâne extrem de intensă, persistentă și interferează semnificativ cu funcționarea persoanei. În astfel de cazuri, poate fi necesară o evaluare psihologică și psihiatrică pentru a înțelege dacă este vorba despre o formă de doliu prelungit sau despre o altă dificultate psihologică. Tulburarea de doliu prelungit este recunoscută în clasificările moderne ale tulburărilor mintale.
Traumă și doliu: când se întâlnesc?
Uneori, pierderea este ea însăși traumatică.
Moartea neașteptată a unei persoane, o pierdere violentă sau o experiență în care ai fost martor(ă) la suferința cuiva pot aduce împreună două procese dificile:
| durerea pierderii și reacțiile traumatice. |
În astfel de situații, persoana poate simți simultan:
- dor intens;
- tristețe;
- furie;
- vinovăție;
- amintiri intruzive;
- coșmaruri;
- evitare;
- teamă;
- dificultăți de acceptare a realității pierderii.
Uneori, persoana nu știe dacă „suferă după cineva” sau dacă „a rămas blocată în ceea ce s-a întâmplat”.
Pot exista ambele.
De aceea, este important să privim experiența în ansamblu.
De ce uneori corpul păstrează ceea ce mintea ar vrea să uite?
După o experiență traumatică, este posibil ca organismul să continue să reacționeze la anumite semnale ca și cum pericolul ar fi încă prezent.
Un miros.
O voce.
Un loc.
O dată din calendar.
Un anumit tip de conversație.
O melodie.
O senzație corporală.
Declanșatorul poate fi foarte mic, dar reacția poate fi intensă.
Nu înseamnă că persoana „exagerează”.
Înseamnă că sistemul de alarmă a învățat o asociere între acel semnal și pericol.
În psihoterapie, această legătură poate fi explorată și, atunci când este potrivit, procesată într-un cadru sigur și gradual.
Cum poate ajuta psihoterapia?
Psihoterapia nu poate schimba ceea ce s-a întâmplat.
Dar poate schimba relația pe care o avem cu ceea ce s-a întâmplat.
În cazul traumei, intervenția psihologică poate urmări:
- reducerea simptomelor;
- înțelegerea reacțiilor emoționale și fiziologice;
- identificarea mecanismelor de evitare;
- dezvoltarea unor strategii de reglare emoțională;
- recâștigarea sentimentului de siguranță;
- procesarea experienței traumatice, atunci când este indicată;
- reconstruirea sentimentului de control și eficiență personală.
Pentru PTSD, intervențiile psihologice bazate pe dovezi includ forme de terapie cognitiv-comportamentală centrată pe traumă, precum și EMDR.
Asta nu înseamnă că orice persoană care trece printr-o experiență dificilă are nevoie de terapie centrată pe traumă.
Intervenția trebuie aleasă în funcție de persoană, simptome și momentul în care se află.
Dacă vrei să afli mai multe despre serviciile psihologice disponibile la JeongMind, poți descoperi modalitățile în care putem lucra împreună – Servicii psihologice
Cum poate ajuta CBT în cazul traumei și pierderii?
Psihoterapia cognitiv-comportamentală poate ajuta la observarea relației dintre:
| gânduri → emoții → senzații corporale → comportamente. |
După o experiență dificilă pot apărea gânduri precum:
„Nu mai sunt în siguranță.”
„Ar fi trebuit să fac ceva.”
„A fost vina mea.”
„Nu mă mai pot baza pe nimeni.”
„Dacă mă apropii din nou de cineva, voi suferi.”
Unele dintre aceste gânduri pot avea o funcție de protecție.
Dar, atunci când devin rigide și generalizate, pot începe să limiteze viața persoanei.
În terapie, ele pot fi explorate cu grijă, fără a forța persoana să „gândească pozitiv”.
Scopul nu este să negăm ceea ce s-a întâmplat.
Scopul este să putem privi experiența fără ca ea să definească în întregime prezentul.
Trebuie să uiți ca să te vindeci?
Nu.
Vindecarea nu înseamnă ștergerea amintirilor.
Și nici nu înseamnă să nu mai doară niciodată.
În cazul unei pierderi, a merge mai departe nu înseamnă să renunți la legătura cu persoana pe care ai pierdut-o.
Poți continua să iubești pe cineva care nu mai este.
Poți păstra amintiri.
Poți vorbi despre acea persoană.
Poți avea momente de tristețe chiar și după o perioadă lungă.
A merge mai departe poate însemna, uneori, să înveți să construiești o viață în care pierderea există, dar nu ocupă fiecare spațiu al vieții tale.
Când este momentul să ceri ajutor?
Poate fi util să cauți sprijin psihologic atunci când:
- simptomele persistă și îți afectează viața;
- ai coșmaruri sau amintiri intruzive frecvente;
- eviți constant oameni, locuri sau situații;
- te simți permanent în alertă;
- ai dificultăți de somn;
- durerea după pierdere rămâne copleșitoare;
- te-ai izolat de ceilalți;
- simți că nu mai găsești sens;
- vinovăția sau rușinea devin greu de suportat;
- experiența îți afectează relațiile, munca sau capacitatea de a funcționa.
Și mai ales atunci când simți:
„Știu că timpul a trecut, dar eu parcă am rămas acolo.”
A cere ajutor nu înseamnă că ești slab(ă).
Uneori înseamnă că ai ajuns într-un punct în care nu mai vrei să porți singur(ă) tot ceea ce s-a întâmplat.
Ce poți face atunci când durerea este încă prezentă?
Nu există o rețetă universală.
Dar există câteva lucruri care pot susține procesul de recuperare:
Păstrează legătura cu oamenii în care ai încredere
Sprijinul social poate avea un rol important după experiențe traumatice. A te simți susținut(ă) poate reduce riscul unor evoluții psihologice dificile după traumă.
Respectă ritmul corpului
Somnul, alimentația regulată, mișcarea și rutina zilnică nu rezolvă trauma sau doliul, dar pot contribui la stabilitate.
Nu te forța să fii „bine”
Uneori, presiunea de a reveni rapid la normal adaugă o a doua suferință peste cea deja existentă.
Vorbește atunci când ești pregătit(ă)
Nu trebuie să povestești totul tuturor.
Dar un spațiu sigur, în care ceea ce simți poate fi exprimat fără judecată, poate conta enorm.
Trauma nu este întreaga ta poveste
O experiență traumatică poate lăsa urme.
O pierdere poate schimba felul în care vezi viața.
Dar ceea ce ți s-a întâmplat nu este singurul lucru care te definește.
Poate exista o perioadă în care supraviețuirea este tot ce poți face.
Apoi poate veni o perioadă în care începi să înțelegi.
Apoi una în care începi să reconstruiești.
Vindecarea nu înseamnă să devii persoana care erai înainte.
Poate însemna să construiești, cu răbdare, o relație nouă cu propria poveste.
Una în care există și durere, și amintire, și pierdere — dar și posibilitatea de a continua.
Dacă simți că ai rămas blocat(ă) în ceea ce s-a întâmplat
Nu trebuie să știi dinainte dacă ceea ce trăiești este traumă, doliu complicat, anxietate sau pur și simplu o perioadă foarte grea.
Uneori, primul pas este doar să existe un spațiu în care ceea ce s-a întâmplat poate fi spus și înțeles.
În psihoterapie, putem explora împreună ceea ce ai trăit, felul în care te afectează în prezent și ce ai nevoie pentru a recâștiga treptat sentimentul de siguranță și echilibru.
Dacă încă nu ești sigur(ă) că psihoterapia este potrivită pentru tine, poți începe cu FAQ
Dacă vrei să afli mai multe despre mine și despre felul în care lucrez, poți citi – Despre Maria și JeongMind
Întrebări frecvente despre traumă și pierdere
Orice experiență dificilă este o traumă?
Nu. O experiență poate fi profund dureroasă fără să ducă la o tulburare traumatică. Reacțiile după un eveniment dificil variază foarte mult de la o persoană la alta.
Cât durează vindecarea după o traumă?
Nu există un interval universal. Recuperarea depinde de natura experienței, de resursele persoanei, de sprijinul disponibil și de simptomele care apar.
Cât durează doliul?
Nu există o perioadă standard în care o persoană „ar trebui” să fi trecut peste pierdere. Durerea poate fluctua, iar procesul de adaptare este diferit pentru fiecare persoană.
Poți avea PTSD fără să fi fost direct victima unui eveniment?
Da. Expunerea traumatică poate include și situații în care o persoană este martoră la un eveniment traumatic sau află despre un eveniment traumatic care îi afectează pe cei apropiați, în funcție de circumstanțe și de criteriile clinice.
Poate psihoterapia ajuta după o pierdere?
Da. Psihoterapia poate oferi un spațiu pentru procesarea durerii, înțelegerea reacțiilor emoționale și reconstruirea treptată a vieții după pierdere.
Este normal să am zile în care mă simt bine și apoi să mă simt din nou foarte trist(ă)?
Da. Doliul și recuperarea după experiențe dificile nu evoluează neapărat liniar. O zi mai bună nu înseamnă că ai „terminat” procesul, iar o zi grea nu înseamnă că ai pierdut progresul.
Un ultim gând
Poate că nu putem schimba povestea care ni s-a întâmplat.
Dar putem, în timp, să schimbăm felul în care trăim cu ea.
Unele răni au nevoie să fie înțelese înainte de a putea începe să se vindece.
Iar uneori, vindecarea începe foarte simplu: cu un loc sigur în care povestea ta poate fi spusă.
Link-uri utile
Ce este terapia cognitiv-comportamentală (CBT)?
Ce este mindfulness și cum te poate ajuta în gestionarea stresului
Distorsiunile cognitive: cum ne influențează gândurile, emoțiile și comportamentele
5 comentarii la „Traumă și pierdere: cum ne afectează experiențele dificile și cum putem începe să ne vindecăm”